Pentru team building, Delta Dunării este probabil cea mai spectaculoasă regiune din România. Din aprilie până în octombrie se pot organiza programe de team building memorabile.
Nici apă nici pământ, Delta este un amalgam de peisaje aflate în continuă schimbare. De la zone cu vegetație luxuriantă, adevărate jungle de liane, păduri inundate, lacuri nesfârșite și canale, până la întinse deșerturi dintre ape, toate populate de o faună extrem de variantă, Delta Dunării reprezintă încă un imens teritoriu de explorat și cunoscut, atât cât privește peisajul, dar și viața localnicilor, adaptată perfect la mediu.
Programele de team building din Delta Dunării, oferite de Romanian Adventure, duc participanții către astfel de experiențe, către explorarea ecosistemului, mai mult sau puțin științific, dar de fiecare data ajungându-se la cunostite noi, la rezultate obținute în situații de neuitat și multă distracție.
Team building de aventură cu o importantă componentă ştiințifică dar şi activităţi distractive interactive, desfăşurate pe ambarcaţiuni sau în apropierea întinderilor de apă sau a grindurilor de nisip.
Probe:
Pescuitul sportiv este ideal pentru o ieșire de team building, datorită varietății de locații pretabile, numărului mare de activități conexe, dar mai ales datorită interacțiunii dintre membri echipelor.
Probe:
Programul de team building este conceput ca o competiție între mai multe echipe, având ca scop găsirea unor obiecte/obiective, dispuse în diferite zone, cum ar fi: lacuri, canale, câmpuri de nuferi, insule, având coordonate mai mult sau mai puțin precise pe hartă.
Probe:
Plajele Deltei sunt ideale pentru dezvoltarea unor activități de team building, fiind aproape pustii, întinse și spectaculoase. Program de jocuri pe plajă și sporturi acvatice.
Probe:
Team building în zone sălbatice ale Deltei, unde exploratorii vor parcurge un drum greu, pe apă și pe uscat, cu unelte și mijloace construite de ei, cu încercări și pericole la tot pasul, fiind mereu în competiţie cu alte echipe de exploratori.
Probe:
O adevărată aventură pe canalele și lacurile Deltei Dunării, cu canoe rapide și manevrabile. Canoea este probabil cea mai practică ambarcațiune de agrement, ideală pentru a străbate canalele, japsele și întinderile de apă ale Deltei.
Trasel poate dura de la câteva ore, la 2-3 zile, în funcție de preferințe și timpul avut la dispoziție.
Canoe de 2 locuri,cu compartiment de bagaje și 2 compartimente etanșe(chesoane) destinate obiectelor electronice. Ambarcațiunea poate susține fără probleme, 2 persoane și echipamentul necesar unei astfel de expediție, provizii, rucsaci, eventual cort, saci de dormit etc.
Această activitate de team building, se practică cel mai bine cu ajutorul bărcilor fără motor și folosirea unor metode de camuflare. Se poate organiza și sub formă de concurs de fotografiere a unor specii rare, cuiburi etc.
Împreună cu Dunavatul de Jos, reprezintă locația de team building cea mai accesibilă din Delta Dunării, având în vedere este situat pe malul drept al brațului Sf. Gheorghe, unde se poate ajunge cu transport rutier. Deși la marginea Deltei, se află aproape de obiective naturale deosebite, specifice peisajului.
Oferta de cazare pentru evenimente de team building este bogată și diversificată, găsindu-se servicii de calitate pentru orice buget.
La Sorin. Puflene Resort, Laguna Albastră, La Traian, Puf și Stuf - Dunavatul de Jos, Pensiunea Peștișorul - Dunavatul de Jos, Nava Anastasia 2
Aflată în inima Deltei pe brațul Sulina, zona Crișan este ideală pentru team building, mai ales pentru programele de aventură și pescuit. Necesită transport cu șalupa sau nave de linie, pe durata de 1-2 ore, de la Tulcea sau Murighiol, ceea ce implică un buget aferent.
Pensiunea Anca, Hotel Sunrise, Hanul Pescarilor, La Traian, Pensiunea Cherhana
Sulina parcă a fost făcută pentru team building de cunoaștere și jocuri de team building pe plaja mării. Varietatea peisajului și atmosfera orașului de la capătul Dunării, merită tot drumul făcut pe apă de la Tulcea. Este locația ideală pentru excursii, către Letea, Golful Cardon, gura de vărsare etc.