Țara Dornelor, împreună cu Câmpulung Moldovenesc, formează o regiune întinsă, traversată de râuri precum Moldova și Bistrița, înconjurată de Munții Călimani, Stânișoarei și Obcină Mestecăniș, creând peisaje fabuloase, printre cele mai impresionante din Bucovina.
Zona este ideală pentru organizare de team building-uri de aventură sau activități de team-adventure. Se găsesc unități de cazare de calitate, cu capacitate mare dar și pensiuni tradiţionale pentru grupuri mai mici. Pe râul Bistriţa se află unul dintre puţinele trasee de river-rafting din țară, în zona Cheile Zugrenilor.